Dănuț Lupu a mărturisit pentru ProSport că Gheorghe Hagi nu se aștepta sub nicio formă ca Răzvan Burleanu să îi propună postul de selecționer al României și este convins că oricum proiectul pe care el voia să îl implementeze la FRF este bun doar pentru Academia sa de Fotbal, nu și pentru națională.
Ilie Dumitrescu a încercat să detoneze bomba serii de duminică, după ce a dezvăluit că Răzvan Burleanu s-a întâlnit cu Gică Hagi și i-a propus postul de selecționer, dar ea a fost dezamorsată imediat când același analist DigiSport a mărturisit că fostul căpitan al tricolorilor a refuzat proiectul.
Ulterior, Gică Hagi a intrat în direct la Digi Sport și a dezvăluit că nu a acceptat postul de selecționer deoarece este o incompatibiltate cu poziția pe care o are la Academia de la Ovidiu și la Farul Constanța, lucru știut de la început de toată lumea.
Dănuț Lupu este convins că Răzvan Burleanu a demonstat că este un manager foarte abil, dar că nu înțelege de ce tot i se spune „Generația de Aur” generației care a ajuns până în sferturile de finală la un Campionat Mondial.
„Oameni buni, mă puteți lămuri și pe mine cu o chestie? Văd că după ani și ani tot o dați cu Generația de Aur, dar de ce tot îi spuneți acelei genarații că e Generația de Aur? Ce a câștigat, măi, oameni buni? A câștigat vreun turneu final? A câștigat vreo medalie de aur pe undeva? Păi, atunci, generațiilor Greciei și Danemarcei cum să le mai spunem? Acei jucători din generațiile de care eu v-am amintit chiar au câștigat turnee finale, nu ca noi. Dar, în fine, hai că accept până la urmă să îi spun și eu așa cum vă place vouă să auziți și să vorbiți.
Acum să revenim la Gică Hagi, Ce vă miră pe voi la Hagi? Nu îl știți? Tot urlă în ultimii ani că fotbalul românesc se duce în cap. Da, Gică are tot dreptul să vorbească. Este unul dintre noi și este fostul mare fotbalist și căpitan al naționalei României, Gheorghe Hagi. Dar uitați ce i se întâmplă când este băgat la înaintare, că el a fost băgat la înaintare, iar Burleanu s-a prins și i-a dat șah mat în fața opiniei publice. Și-a luat șah mat și s-au convins acum toți de el. Uite că i s-a dat naționala pe mână, iar Gică atunci când a fost pus în fața faptului împlinit și-a adus aminte că e patron la Farul și la Academie? Păi asta știam toți și știa și el de la început. Dar vă spun eu că el nu se aștepta să fie căutat de Burleanu și să i se propună postul de selecționer”, a declarat Lupu.
În continaure, Dănuț Lupu ne-a declarat: „Haideți să fim serioși, Gică! Dacă voiai, păi atunci veneai. Naționala nu se refuză. Însă, vă mai spun încă o dată că el nu a vrut de la început să vină și a picat în plasa altora, deoarece nu se aștepta să fie sunat.
Dar, de acum cred că e mai bine să urle doar pe la el la academiei, că a refuzat să devină selecționerul României când a fost pus la treabă. Iar, dacă mă întrebi pe mine, eu consider că oricum proiectul lui, cel de patru ani, este bun poate doar la Academia lui, la FRF nu merge”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER